joi, 11 ianuarie 2018

Între gând și adevăr

Gândești, de multe ori, că sunt departe,
Că drumul fi-va totdeauna lung,
Că joci la risc, absurd, o simplă carte,
Și greu va fi, la tine, să ajung.

Spre sud sau nord îți duci privirea-n fugă,
Și-o mai oprești, din când în când, spre est,
Iar, gândul, verbul faptei îl conjugă,
Mereu găsind o formă de protest.

Mă vrei venind oricând și de oriunde,
Sau chiar, într-un final, de nicăieri,
Din lumea ipotezei ce ascunde
Noianul de probleme și poveri.

Dar, totdeauna, semne de-ntrebare
Îți ai, îți pui și încă mai găsești,
Însă ai vrea să cred că mi se pare,
Că timp îți ai și nu te mai grăbești.

Și te întrebi de marginea de lume,
De undeva din nord, ori chiar din sud,
În care mulți mă știu fără de nume,
Făcându-mă să uit că pot s-aud.

Chiar despre mine, greu având o veste,
În vise, tot mai mult, ai întrebări,
De-mi este cumva viața o poveste
Pusă-n tiparul unor mari schimbări.

Un adevăr trăiesc și nu-l pot spune,
Mi-l spun doar mie și m-ascult doar eu...
Mi-e sufletul o mină de cărbune
Și-mi știe viața numai Dumnezeu.

Gândești, de multe ori, că sunt departe,
Simțindu-mă că-n taină te privesc,
Te știi a fi un vers, dar ești o carte,
Și scriu, tot scriu... Și-ți spun că te iubesc...

Niciun comentariu: